Lacrimi si sfinti

Acum 2 luni.
A treia noapte la rand fara somn. Radu intr-un puseu de crestere sau dermatita lui, nici nu mai eram sigura.
A treia noapte la rand cand cauta alinare la sanul meu. Des si pentru perioada indelungate, sanii ma usturau.
Dupa o alta zi de ingrijire atenta se face din nou seara. Nu mai stiu a cata oara abia atipisem si simt ca se foieste. La limita dintre vis si realitate gandesc „NU MAI POT SA ALAPTEZ!”
Gandul ma loveste in moalele capului si ale inimii si ma trezesc inainte ca Radu sa mai faca si alta miscare. Realizez ca atinsesem si limita irationalului. Ma inteapa stomacul si ma cuprinde un sentiment de vinovatie. Crunt, ma copleseste. Deschid ochii si mi se umplu de lacrimi. Radu se misca, il pun si san si imi cer scuze in gand. Imi musc buzele sa nu plang, ii spun ca imi pare rau si ca sunt doar obosita. Nu simt ca gandul acela mi-ar mai apartine doar secunde mai tarziu si asta ma face sa ma simt usurata. NU sunt o mama oribila care nu mai vrea sa-si hraneasca copilul!
Aleg sa nu povestesc despre asta pana acum. Mi-a facut bine sa ma gandesc doar eu la asta si sa jelesc de cate ori simt nevoia pana ma iert.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s