Mamă cu normă întreagă.

Salut,

Eu sunt Andreea.

Am 30 de ani (31 anul acesta) și sunt mămica unui băiețel de 2 ani si 6 luni.

Lucrez din 2014 iar de de aproape 1 an ( fără o săptămână) m-am reîntors la serviciu din concediul de creștere copil.

Eu sunt mult mai multe lucruri sau mai puține și mai concentrate, uneori, dar astăzi vreau să vorbesc despre mine și alte mame care lucrează și/sau din această perspectivă

Să se înțeleagă foarte bine că știu ce înseamnă să stai acasă cu copilul. Și știu foarte bine că verbul „a sta” își schimbă sensul în acest caz. Nici o mamă care are copii nu stă, pur și simplu, cu ei.

Dar eu aici vreau sa dezbat cu totul altă problemă.

Cum spuneam mai am puțin și împlinesc un an de când m-am reîntors la serviciu. A fost un an greu, presărat cu multe sentimente de vinovăție, lacrimi și suferință.

Marea satisfacție vine atunci când capeți puțină perspectiva și realizezi că a fost un travaliu atât de necesar, până la urmă.

E o mare împlinire aducătoare de liniște starea aceasta de „Doamne, am trecut și peste asta! A durut dar acum nu mai doare și mai mult acum pot să fiu recunoascãtoare pentru tot ce am acumulat.”

În cazul meu, reziliență și integrarea propriilor temeri, în special a celor legate de conflictul de separare.

Așa că iata-mã aici, la un an distanță aproape să fac pasul și să trec pragul.

Spun „aproape” pentru că în ultima săptămână am simțit un fel de regres la starea de acum 1 an. Ceea ce mă duce cu gândul că urmeazã să integrăm complet procesul. Îmi păstrez optimismul și prefer un pas înapoi și 2 înainte.

Vorbesc la plural pentru că și Radu trece prin aceeași fază. Nu știu care de la care a luat. 🙂

La mine se manifestă printr-o acutizare a sentimentului de vinovăție și mă explic (involuntar) în loc să afirm.

El simte nevoie sa stea mai mult la sân, se ascunde în bluza mea seara și îi citesc.

Încercând să înțeleg, mi-am spus așa :

Ok, vin seara și petrecem timp împreună. Nu e mult timp dar nu ne lipsește un joc, un hohot, un plâns bun. Îi citesc și sunt acolo cu toată ființa mea când fac asta. E calitate, simt asta. Dacă nu reușim conectare într-o seară ( eu sunt prea descărcată sau obosită, el prea obosit și frustrat) încercăm să recuperăm.

De ce mă frãmânt atât atunci?

Îmi doresc să fiu în regulă cu alegerile mele ( că merg la serviciu sau nu, că aleg sa petrec timp făcând ceva doar pentru mine) pentru că genul acesta de atitudine mă face persoana care vreau să fiu. Desigur, eu cred că este și un exemplu bun de urmat de către copilul meu.

So, dacă eu fac toate acestea, deci tot ce pot, unde este problema?!

De ce simt că varianta cealaltă (de a rămâne acasă cu el) ar fi mai bună, mai dreaptă?

Am o teorie dar am nevoie de dragele mele prietene mămici, care lucrează de acasă sau nu, sa-mi confirme sau să-mi infirme această teorie.

Așa că am pus la punct un chestionar de 7 întrebări legate de timpul pe care îl petrec 6 mame (indiferent de ocupație) cu copiii lor.

Ideea care mi-a încolțit este că, la fel ca mine și Radu, mamele care stau acasă nu petrec nici ele toată ziua cu copiii lor. Aceștia merg la grădiniță ( de cele mai multe ori cu program prelungit ) deci timpul lor este tot dimineața și seara, la fel ca la cele cu serviciu.

Să fie doar despre disponibilitatea psihică a mamelor?

E doar o chestie de perspectivă?

Trăirea momentelor cu copilul și cei dragi sub semnul lui „am tot timpul din lume”?

In cazul meu, să mă simt ca vinerea seara toată săptămâna ar reduce din stres și anxietate?

Totuși, nu am auzit niciodată o mamă care să lucreze de acasă să se plângă sau să declare că se simte vinovată că nu petrece suficient timp cu copilul/ copiii lor.

Dacă timpul e același, întrebare care răsare este „De ce?!”

Femeile pe care le-am întrebat sunt prietenele mele apropiate. Acestea au între 30 și 35 de ani.

Două dintre ele au câte doi copii iar vârstele acestora sunt între 11 luni și 10 ani.

Trei dintre ele lucrează de acasă iar celelalte trei merg în fiecare zi la serviciu, între 8 și 11 ore, de luni până vineri.

Toți copiii cu vârste corespunzătoare merg la școală sau la grădiniță.

Timpul petrecut împreună cu copiii a fost în medie 1 oră dimineața și de 3 sau 4 seara.

In cazul mamelor care lucrează de acasă media a crescut cu 1 oră iar două din trei mame au ales cuvântul „mult” ca răspuns.

Mamele care merg la serviciu au raspuns în două din trei cu ” nu suficient” și au simțit nevoia să se justifice.

Timpul de calitate propriu zis a fost în medie de 1 oră.

O singură mămică a declarat că poate rămâne conectată până la 2 ore.

Toate mămicile au mărturisit că nu simt că au suficient timp pentru ele însele.

Doar trei din 6 au stiu de cât timp au nevoie că să simtă că și-au încărcat bateriile.

Toate mămicile au declarat că petrec mai puțin timp decât ar avea nevoie, având grijă de ele însele.

Două din cele cu serviciu (mamele de copii mai mici) au declarată că se simt vinovate pentru că „rup” din timpul și așa „puțin”.

Mă dau un pas înapoi, citesc și recitesc.

Faceți și voi la fel!

Mulțumesc din suflet femeilor mele dragi pentru timp și răspunsuri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s