Dragul meu soț,

Îți scriu aceste rânduri cu ușoară vinovăție (dar ff ușoară).

Am fost în vacanță fără tine!

Uff, a fost greu să ți-o zic așa pe șleau.

Știi acum câteva ore când ne-ai pupat și ai plecat la fotbal? Ei bine, ce a urmat a fost o super mini vacanță de primăvară-varã.

Imediat cum ai ieșit pe ușă am inceput sa ne batem cu perne. Am fost acoperită cu toate pernele de cel puțin 20 de ori și apoi Radu a sărit pe mine. Aproape de fiecare dată.

L-am „îngropat” și dărâmat și eu de câteva ori (dar n-am sărit pe el).

Apoi am ieșit pe scară DESCULȚI.

Radu a refuzat să se mai îmbrace așa că a rămas în c**** gol și în bluza de pijama. SI DESCULȚ.

Pregătisem un tricou pentru el dar a preferat să-l spele în bideu și apoi să-l pună la uscat pe tricicletă. Tricicleta era în soare așa că mi s-a părut o idee excelentă, nu crezi?

A mers târâș cu apa pe hol dar e cald și nu se moare din câteva picături.

Eu in timpul acesta leneveam pe băncuță și exersam starea de prezență (pe românește : n-am mișcat un pai).

Radu a colindat desculț și dezbrăcat toată curtea și m-a strigat o data de doua ori, de fiecare dată să-i desfac centura de la jeep.

După vreo oră de adus și dus multe obiecte de prin curte de colo colo a vrut să stea el pe băncuță. M-am întrebat cu voce tare unde o să stau eu acum iar el a dat fuga la șifonier și a venit cu plapuma și abia l-am convins să nu o întindă pe scară :))

Am ales totuși salteluța de yoga și după ce m-am schimbat în pantaloni scurți am stat la plajă, tot pe scară.

După ce ne-am contemplat degetele de la picioare în soare, după ce am ascultata bâzâitul insectelor și am simțit fierbințeala soarelui pe piele, am intrat în casă leșinați de foame ca după o zi de plajă.

Am mâncat ne-am făcut duș și am stat fiecare pe șezlongul lui până ai venit tu și ai întrebat:

„Dar cine a răsturnat toate cartonașele astea aici?!” :)))

Un comentariu Adăugă-le pe ale tale

  1. Ramona spune:

    Simpaticilor! Sigur ți-a priit minivacanța asta. Va pup dragilor!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s