Departe de trunchi: Surd

Nu cred că vreun capitol din această carte mi-a trezit mai multă admirație. Era și un subiect despre care nu știam decât propriile idei preconcepute, adică nimic.

Daca m-am gândit vreodată la surzi, la experientele lor, la ceea ce simt? Nu cred că am făcut-o vreodată. Sau modul cum am făcut-o nu a fost profund. Nu am gândit-o ca de la om la un alt om, cu experiențe diferite.

„Când am ajuns la Lexington ( instituția de frunte a culturii Surzilor din New York city), grupuri numeroase de elevi demonstrau. Unii purtau pancarte în față și în spate pe care scria CONSILIUL AUDE DAR E SURD LA CE SPUNEM NOI; alții puratu tricouri cu MANDRIA SURZILOR. […]

Am întrebat-o pe reprezentata elevilor, adolescentă afro-americanã de 16 ani, dacă demonstrase și pentru drepturi rasiale. „Sunt prea ocupată cu surditatea în momentul ăsta”, mi-a răspuns ea în limbajul semnelor. „Frații mei nu sunt surzi, așa că se ocupa ei de partea rasială.”

O femeie în apropiere a intervenit și ea cu o întrebare : Dacă ai putea schimba una din două, faptul că ești surdă sau faptul că ești neagră, ce-ai alege?” […]

„Amândouă sunt grele.” A răspuns ea prin semne. Apoi a intervenit o altă elevă:

„Sunt neagră și Surdă și mândră, și nu-mi doresc să fiu alba sau să aud sau să fiu în vreun fel diferita de ceea ce sunt.” Prima elevă a repetat semnul pentru mândră, cu o mișcare de jos până sus la nivelul pieptului cu degetul mare ridicat.”

In tot capitolul termenul Surd este scris cu litera mare, ca un nume propriu.

„Scris cu majusculă, „Surzi” se referă la o cultură, în opoziție cu „surzi” care denotă o patologie. Un număr din ce în ce mai mare de persoane surde susțin că n-ar alege sa fie persoane care aud. Pentru ele, „vindecare”-surditatea că patologie- este o blasfemie; „acomodare” -surditatea că dizabilitate- este mai suportabilă; iar „sărbătoare” -Surditatea că formă de cultură- le bate pe toate.”

Nu am intenționat nici o clipă să dau citate din această carte dar ele sunt atât de revelatoare și profunde încât, eu, începătorul, doar rămân pe gânduri.

Spuneam că fiecare capitol a adus lumină în percepția mea. De data aceasta a adus și ușurare. Ușurarea că nu trebuie să-mi fac deloc griji pentru acești oameni, ușurarea că ei nu suferă ci se bucură.

Mi-a fost dat să înțeleg că aș putea învăța o limbă nouă – cea a semnelor- și mai ales despre o cultură nouã.

Acum câteva luni am auzit, din intamplare la radio despre o nouă aplicație pe google play care te poate învăța limbajul semnelor.

Trebuie doar să cauți Limba semnelor. Aceasta are o structură, gramatica și nuanțe ca și limba vorbită.

Suntem, trebuie să recunoaștem, prizonierii propriilor idei.

Deunăzi, un coleg a menționat faptul că un alt coleg nu prea aude. La care eu răspund că nu prea văd.

Colegul insistă cu:

-Da, dar el are o problemă.

– Și eu, zic, problema e că nu prea văd.

In ce măsură diferența unuia care nu prea aude e mai greu de acceptat în comparație cu a unuia care poarta ochelari?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s