Aventurile lui Udar Naoi

1. Sinapse

Radu intră în baie, deschide sertarul de sub chiuvete și își ia de acolo pudra, pensula și blush-ul.

Le întinde meticulos pe mica scară din lemn de la ikea. In acelasi timp, mă gândesc că nici nu îmi amintesc de cand am pudra aceea și ce bine ar fi s-o arunc poate așa îmi iau alta.

Nu trece jumătate de minut și pudra se răstoarnă pe travertin, mixand în aceeași paletă de culori.

Îmi vine să-i reproșez deși în minte îmi derulează din nou gândul că tocmai vroiam să o arunc și el de fapt mi-a făcut un favor.

Îi explic și lui exact ceea am spus și mai sus.

Mi se că de fiecare e pe muchie de cuțit genul acesta de situație. Spui sau nu chiar tot ce îți vine de prima dată, țipi sau explici calm, lovești sau iei o pauză.

Acel moment face diferența.

2. Lucrurile bune vin la cei care le așteaptă

Ne relaxam în apă călduță iar eu tocmai îmi clãtisem părul.

Radu s-a gândit că aș avea nevoie de încă o tranșă și a luat gelul lui de dus, și l-a întins pe mânuțe și a vrut să-mi spele parul. În prima secunda am vrut să-l refuz, să-i explic că tocmai m-am clãtit dar m-am lăsat dusă de val și am beneficiat de un masaj de relaxare pe cinste. Cel mai mult mi-a plăcut când a spus satisfăcut „Gata, mami!” și a început să clătească.

3 Ardeia

Ardeia este grăbită. De aceea și i se spune Ardeia. Se aprinde ca un ardei roșu și sare ca o sămânță de chilii să facă ce trebuie cat mai repede și cât mai bine. Ardeia e Ardeia când e obosită sau descărcată, când n-a citit nimic și când nu s-a conectat cu alt Om. Ardeia se pripește și se agită, își risipește energia și nu știe să-și ia un moment. Ce bine că Ardeia apare rar acum, căci a fost și ea înțeleasă și iubita, lucrurile de care are nevoie orice om.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s