Fenomenul hărțuirii morale la locul de muncă

E 10 dimineața și, după mult timp de gândit la acest subiect, dau un search pe google care a sunat cam așa:

Bază legală bullying.

Am scris așa, într-o doară, cu mai multe cuvinte cheie, în speranța că voi primi trimiteri către mai multe informații odată.

Nu voi uita niciodată ce am simțit când am văzut rezultatele. In timp ce eu stăteam și credeam că aceste lucruri sunt izolate si e de vină mediul și lipsa de educație sau traumele și lipsa de empatie, există „acolo”, în lume, o întreagă ramură dedicată acestui tip de agresiune. Există statistici pe eșantioane numeroase, articole in limba romană și engleză, trimiteri câte YouTube – conversațiile TED. Cei mai mulți sunt oameni câte au trecut prin asta! In toate companiile mari se întâmplă dar asta nu înseamnă că scara valorilor trebuie să se răstoarne. Ei spun, și am gândit-o și eu, că singura soluție este constientizarea fenomenului. Despre asta este acest articol. Nu am inventat nimic, vreau doar să aduc lumină. Am căutat definiții, oamenii care au scris despre asta, astfel că victimelor le va fi mai ușor să se identifice ca atare în loc să creadă că o merită sau că e vina lor. Ca și mine, sunt persoane care credeau că fenomenul este izolat și că asta e, trebuie să alegi între job și liniștea personală. Ori nu este așa! E doar mentalitate de victimă care te subjugă iar alegerea îți aparține. Scrisul este ATITUDINEA mea!

Wikipedia zice:

„Bullying-ul este definit ca fiind un comportament ostil/de excludere și de luare în derâdere a cuiva, de umilire. Cuvântul „bullying” nu are o traducere exactă în limba română, însă poate fi asociat cu termenii de intimidare, terorizare, brutalizare. Bullying-ul nu presupune existența unui conflict bazat pe o problemă reală, ci pe dorința unor persoane de a-și câștiga puterea și autoritatea, punându-i pe alții într-o lumină proastă. Fenomenul bullying poate fi prezent în orice tip de comunitate, în grupuri sociale, unde persoanele interacționează unele cu altele: la școală, la locul de muncă, în familie, în cartiere, în biserică, în mass-media, chiar între țări etc. Se creează astfel o stare de conflict, care nu poate fi depășită decât dacă se conștientizează existența fenomenului.”

Mai mult, am găsit un termen nou, care se potrivește mănușă situației care m-a determinat sa scriu despre acest femomen: „to mob”

Wikipedia zice:

„Mobbing (engleză to mob: „a ataca”) este exercitarea stresului psihic asupra cuiva la locul de activitate. Exemple de mobbing sunt: teroare psihică, șicanare repetată la locul de muncă, în școală, club sportiv, penitenciar, internet. Acțiuni tipice pentru mobbing sunt: atacuri la demnitatea persoanei prin violență verbală și fizică, insulte, sau fiind frecvent răspândite despre persoana șicanată, informații neadevărate cu scopul de o izola și chinui.”

Intr-un articol al ziarului de Iași am găsit un interviu al Alinei Grigoraş, manager de resurse umane în cadrul grupului AVISSO, cu peste 10 ani de experienţă în domeniu.

„Cercetătorii au identificat 45 de comportamente asociate mobbing-ului, grupate în cinci categorii, în funcţie de efectele asupra victimelor:

1. Îngrădirea posibilităţii de exprimare a victimei: aceasta nu are posibilitatea de a-şi expune punctul de vedere în faţa şefilor; este întreruptă atunci când vorbeşte; colegii se adresează necuviincios, critică munca şi viaţa personală;

2. Izolarea victimei: nu se vorbeşte niciodată cu victima; victima nu este lăsată să se adreseze altei persoane; victimei i se atribuie un loc de muncă ce o izolează de colegi; li se interzice colegilor să vorbească cu victima; se ignoră prezenţa fizică a victimei;

3. Desconsiderarea victimei în faţa colegilor: victima este vorbită de rău şi se lansează diverse zvonuri; este ridiculizată; se glumeşte pe seama originii, naţionalităţii şi vieţii particulare a victimei; victima este hărţuită sexual;

4. Discreditarea profesională a victimei: victimei nu i se atribuie sarcini sau i se atribuie unele peste nivelul calificării sale sau sub nivelul calificării;

5. Compromiterea sănătăţii vic­timei: încredinţarea unor sarcini periculoase şi nocive pentru sănătate; agresarea fizică uşoară şi gravă a victimei, ajungându-se până la agresiune sexuală.”

https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/hartuirea-morala-la-serviciu-cum-o-identificati-si-cum-o-puteti-dovedi–126418.html

Acum că putem identifica aceste comportamente, putem găsi și resurse să oprim acest fenomen:

„Adoptarea noului Cod Penal ca­re introduce hărţuirea ca fiind in­fracţiune şi modificarea Legii 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi prin Legea 229/2015 au creat şi în România baza le­gislativă pentru sancţionarea hăr­ţuirii şi discriminării la locul de muncă. Salariatul hărţuit poate fa­ce dovada prin diverse mijloa­ce de probă acceptate de le­gis­la­ţia în vigoare, cum ar fi: foto­gra­fii, de­claraţii, înscrisuri, filmări au­dio-video, email-uri care con­ţin injurii sau umiliri etc. şi se poa­te adresa mai multor au­to­ri­tăţi: Consiliul Naţional pentru Combaterea Dis­criminării (CNCD), Inspecţia Muncii, Agen­ţia Naţională pentru Egalitatea de {anse între Femei şi Bărbaţi (ANES), instanţelor ju­de­căto­reşti sau Centrelor Anti-Mobbing.”

Voi încerca să mai scriu pe subiect. E prezent și în viața mea și sunt sigură că și în a ta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s