O lună de grădiniță

„-Maami, ci ata?” Îl auzeam pe Radu strigându-mă din dormitor.

Se referea la rechinul ciocan, la fel și acum 3 minute, când m-am dus să văd despre ce este vorba.

Acest băiat a crescut gândesc atunci când trec alte 10 minute fără să se audă ceva.

De fapt, adormise cu capul pe cartea 3 D despre rechini și cu un picior pe harta animalelor.

E obosit ca și mine după o saptămână de serviciu.

A trecut o lună de când a început grădinița și zâmbesc când spun asta.

Contează, cred cu tărie, modul cum începi un lucru. Mai ales atunci când vine vorba despre copiii de trei ani care se pregătesc pentru o așa mare schimbare.

În alte situații am experimentat efectul unei abordări superficiale, presărată cu prea mult entuziasm, abordare pentru care mi-am cerut scuze și la care încă lucrăm, așa că nu am vrut să repet o greșeală.

Primul lucru care mi-a venit în minte a fost: facem o integrare blândă. Aceasta înseamnă să stai cu copilul la grădi până va fi pregătit să rămână acolo fără părinți.

Nici un regulament de ordine inerioară nu m-ar fi împiedicat să fac asta (pregătisem deja legea) dar până la război mai bine pace!

Cu educatoarea lui Radu am avut chimie din prima pe anumite puncte așa că, blândă și deschisă, ne-a încurajat să facem ce e mai bine pentru copil.

Pentru prima etapă, aceea de a prinde suficientă încredere pentru a rămâne fără noi acolo, a fost nevoie de o sâptămână și jumătate.

In tot acest timp am stat cu el toată ziua ( 9-12).

Poate părea foarte mult dar nu a fost nevoie să îmi iau concediu ci doar ne-am ajustat programul în funcție de obiectivul pe care l-am avut.

Uneori am stat doar până la 10, moment în care mă schimba soțul meu. Da, e nevoie de doi ca să valsezi.

Grădinița era un spațiu total nou pentru el. Nu văzuse niciodată acei oameni. Copiii au nevoie să cunoască mai întâi rutina din acel loc. Ce elemente surpriză pot interveni? Cine sunt cei care apar frecvent în peisaj? Cine îl poate duce la baie? Cui să-i spună dacă îi este sete?

Cele mai simple elemente care pot fi ușor uitate. De obicei noi mergem și cunoaștem educatorul, eventual ne sunăm o dată de două ori, stabilim o oarecare relație și uităm că de fapt copilul e cel care ar trebui să facă asta. El este în sală și în relație cu educatorul.

Radu a avut nevoie de o săptămână și jumătate să prindă firava rădăcină a acestei relații și după acest timp, a rămas singur la grădiniță.

Nu a plâns și nu am fost chemați niciodată să-l luam.

Zice, uneori, că ar prefera să stea acasă dar eu îi spun adevărul și despre asta.

Nu mă prefac că eu am întotdeauna chef și entuziasm așa că discutăm despre motiv și încercăm să găsim soluții. (poate îl ajută una dintre jucării sau să jucăm un joc, să citim ceva).

Îl văd că obosește și ador să-i spun joia că mai avem puțin și vom dormi împreună până târziu sau să-l anunț că sambătă mergem în drumeție. Simt că mă înțelege mai bine și eu îl înțeleg mai bine pe el.

Iar de când a făcut trei ani spune mereu că e mare. Nu știu de unde îi vine dar pare că îmi citește gândurile.

Ultima dată când am fost în parc am alergat amândoi (la cererea lui) de jur împrejur si el spunea într-una :

-Eu sunt rapid. Eu sunt foarte rapid!

Nu știu de unde o are dar până una alta jucăm jocuri despre cât de rapidă e furnica sau cât de rapid este ghepardul și ce înseamnă rapid pentru fiecare în parte.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s