La bine și la rău

Imi amintesc foarte clar acea călătorie cu mașina. Eram pe serpentine, în drum spre Brașov pentru un nou control. Cred că aveam vreo 6 luni de sarcină. Mă pregătisem până atunci și sigur că m-am pregătit și de acolo înainte dar adevărul e că nu știi cum va fi! Tu totuși ești dator să cauți răspunsuri și să-ți pui întrebări.

Am avut câteva temeri (voi vorbi despre una dintre ele în acest articol) dar mai ales am avut determinare. Despre cum am răscolit internetul și cum am ales voi vorbi data viitoare, acum vreau să mărturisesc o anumită temere pe care am avut-o și pe care o au și alte mămici de bebeluși, în burtică încă sau născuți.

Mi-a fost teamă că după nașterea copilului îmi voi neglija soțul!

Cum să vă spun.. teama aceasta nu a venit din adâncul ființei mele așa cum am simțit că au venit unele decizii sau instinctul de mamă ci mai degrabă mi-a fost inoculată.

În căutările mele prin literatură (online sau offline) am găsit și lucruri care mi s-au potrivit mânușă, am aflat și ce întrebări nu-mi pusesem încă, răspunsuri dar și situații ca cea de mai sus.

Cine ar vrea să-și piardă soțul?

Pentru mine a fost o grijă în plus iar acum, după ce a trecut atâta timp tot mă gândesc uneori că era bine dacă nu o aveam.

Cum am acționat atunci:

Am discutat cu soțul meu despre asta.

L-am asigurat că nu aș face așa ceva intenționat. Mai mult nu am știut ce să -i spun pentru că Radu nu se născuse încă să mă învețe. 🙂

Ce aș face acum?

As verifica sursa informației mai atent. Știu sigur că nu am citit informația aceasta îmtr-o carte revelatoare despre creșterea copiilor ci pe unele site-uri. Aș rămâne la a crede informația din cărțile minunate pe care le-am citit de-a lungul vremii.

Aș discuta cu soțul meu și i-aș spune lucrurile ușor diferit:

„Vom avea un copil, e un lucru minunat pentru amândoi. Îmi doresc să simțim bucuria împreuna, am nevoie de tine. Poți avea încredere în mine să-mi spui ce simți în orice moment.”

Nu aș mai lua responsabilitatea asupra mea. Nu ceea ce fac eu în legătură cu copilul îl face să se simtă așa ci o durere mai veche (poate a fost frate mai mare sau nu a primit de fiecare dată îngrijirea emoțională de care a avut nevoie din partea părinților). M-aș face luntre și punte să simtă că îi sunt alături dar nu este responsabilitatea mea. Modul cum ne tratăm și îngrijim copilul este, în schimb, responsabilitatea amândurora.

Implică-l! De ce să stea pe tușă și să se răscolească? Un schimb de scutece, un adormit pe brațe puternice de tată, o oră singur cu bebelușul. Va vedea sigur și perspectiva ta!

Poți glumi oricând că dacă vrea să-i schimbi și lui scutecul.. 🙃

Fotografie de la nunta noastră. (by Angela Puraci)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s