Viitor elev

(Radu în prima zi de grădiniță)

Astăzi din nou pe holurile grădiniței după trei săptămâni. Același miros pe care Radu îl va recunoaște și peste 30 de ani. El privea curios panoul pe care stau de obicei lucrările din ziua respectivă. Astăzi este gol, orele abia s-au reluat.

Intrăm și își dorește din nou să mai stau puțin. E măgulitor și greu în același timp dar pare încântat și asta e tot contează.

În pauzele de joacă mă gândesc la el și cursuri. Este abia în primul an de grădiniță dar mie îmi fuge acum gândul la momentul în care va deveni elev. Dintr-o dată mă gândesc că sper din toata inima să-i placă, să-și dorească el să învețe. Să simtă totul mai ușor decât am simțit eu când eram la școală.

Mi-aș fi dorit pe vremea aceea să înțeleg că școală oricum o să fac așa că aș putea să mă și bucur. Mai multă bucurie, da, asta sper!

Îmi doresc să-i transmit o vibrație bună dar nici nu ezit să mă întreb: Va fi oare capabil acest sistem să-i mentțină curiozitatea vie?

Îl va face să-și dorească să învețe de dragul de a găsi răspunsuri la întrebări sau îl va face doar să-și dorească să știe de dragul competiției?

Am luat decizia să dau școlii ce-i al școlii, atunci când va veni vremea ei. Nu încerc să-i predau nimic acasă, să fac lecții în avans. Îi voi răspunde cu drag la toate întrebările pe care le va avea, ca și până acum, iar dacă nu voi avea răspunsul îi voi arăta cum caut eu când am nevoie să știu ceva, vom citi ca pâna acum în fiecare zi a vieții noastre și îmi doresc ca de la mine să învețe să viseze, să muncească, să lenevească, să fie. Dar nu alfabetul sau socoteli dacă el nu-mi va cere asta.

Mă întreb desigur dacă ăsta va fi un avantaj pentru el. Oare profesorii nu te iau de bun într-a-ntâia și cum te iau așa te țin până într-a patra? Din a cincea în clasa a opta nu era la fel?

Totuși mă gândesc să fac ceea ce ar fi natural într-un sistem echilibrat în care copilul merge la școală să-și dezvolte întelectul și să crească în paralel cu dezvoltarea lui emoțională și cu timpul petrecut cu părinții. Paralel nu înseamnă nici să se anuleze reciproc nici să se înlocuiască.

Vreau să dau școlii ce-i al școlii și pentru că vreau ca școala să mă lase să fac partea mea. Să mă joc cu copilul, să ne relaxăm amândoi, să ne jucăm teatru de umbre pe casa scării, timp să mergem la ore de muzică, să povestim sau timp să stăm pur și simplu.

Ori dacă vom avea prea multe teme.. s-ar putea să schimbăm școala, zic!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s