Băiatul

Ne trezim dimineața, uneori amândoi odată. Acum ceva timp ritualul nostru era plin de pupăceli și îmbrățișări, declarații de dragoste siropoase și leșinate. Poate și pentru că urma să ne despărțim pentru mai multe ore. Eu plecam la serviciu, tu la grădi și la bunici, ne vedeam la amiază sau seara.

Acum, diminețile noastre sunt cam așa:

„Pot să te pup?

Nu!

Nici măcar aici? arăt spre vârful degetului mare de la picior.

Nu!

Dar aici? și arăt spre vârful degetului de la mână.

Nu!

Nici măcar pe firul acesta de păr?

Nu!”

Nu mă supăr deloc. Mă las relaxată pe spate și gândesc fără ranchiună Ce e diferit?

S-a schimbat anotimpul, s-a schimbat ușor ora de culcare, tu ai aproape PATRU ani, burta mea a crescut, mai e tot timpul acesta pe care îl petrecem împreunã: timp să ne jucăm, timp să ne supărăm, timp să ne plictisim, timp să ne batem cu apă, timp să ne săturăm, timp să ne pupăm și să ne refuzăm..

Mi-fost teamă că nu-ți va mai plăcea cu mine atât de mult ca atunci când nu cunoșteai altă realitate. M-am temut că vei simți că ți-a fost mai bine cu îmbrățișări de bunică, cu puțin mai mult televizor, cu o prajitură cu puțin mai mult zahăr și cu compoturi fără, cu o casă mai plină, cu trei câini și patru pisici (în total), cu alți doi bunici, cu păsări, cu cereale, cu șanțuri mai înalte de lansat bărcuțe de hârtie.

Mi-a fost teamă de „era mai bine fără tine” deși ai fi spus-o doar la nervi și frustrare, probabil.

Nu m-aș fi supărat nici atunci dar cuvintele dor și m-ar fi durut și pe mine.

E puțin peste o lună de când sunt acasă în fiecare zi. Asta înseamnă ore de gătit împreună, de mers în parc, de joacă, multe curse cu bicicleta, îmbrățișări, muulte negocieri legate de folosirea televizorului, discuții despre ce mâncăm și cum mâncăm, dușuri dese, înțepături de insecte, răni de pupat și pansat.

Apoi a venit astăzi, zi în care ne-am luat fiecare câte un măr din pom și ne-am așezat în hamac. Stăteam ca pe o băncuță, tu te-ai lăsat spre mine, ai pus capul pe cotul meu și am stat așa minute bune. Era plăcut, nici frig, nici cald, mărul necopt încă era acru și bun, eu nu-mi doream să fiu în altă parte și m-am gândit că e genul de moment pe care o să-l țin minte.

Și nu mi-a mai fost teamă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s