NVDC reușit

Cred că am vorbit mult despre nașterea aceasta a celui de-al doilea copil al meu. Am vorbit mult și înainte dar și în scurtul timp care a trecut de atunci. A fost mult loc de vorbă pentru că dorințele mele legate de aceasta experiență au fost mai vechi și complexe.

Aveam o părere, un mod de a gândi, chiar și o proiecție aș putea spune iar când am combinații din acestea nu mi le mai scoate nimeni din cap.

Imi intrase bine de tot în minte nașterea naturală.

Încă de acum 4 ani. N-a fost să fie, travaliul nu s-a pornit, am făcut cezariană. Recunosc, suparată am fost doar înainte, apoi nu pot să zic că a fost o experiență urâtă, ba dimpotrivă.

Am analizat mult motivele acelei cezariene și de ce nu s-a pornit travaliul. Dacă nașterea este ceva atât de natural, mie de ce nu mi s-a întâmplat?

Oare este posibil să fi oprit cu mintea ceea ce trupului îi revine în mod spontan?

De multe ori m-am gandit la asta și episodul în care era să pierd sarcina cu Radu. Atât de speriată că este posibil să nu rămână acolo, în uter, în mine încât l-am ținut și nu i-am mai dat drumul nici când a trebuit să iasă.

Și pentru că așa am gândit, mi-am asumat această intervenție a minții și am zis să mai încerc o dată!

Foarte fericită am fost când am auzit de naștere vaginală dupa cezariană (nvdc), fericită că este posibil, fericită că este o provocare și fericită că am ocazia de a da corpului meu ceea ce i se cuvenea. O reconectare între minte și corp, da, un proiect exact pe sufletul meu: invizibil și cu succes răsunător!

Am cules informații, am pus în practică, am ales oamenii iar după toate astea urma să se întâmple așa:

Naștere vaginală după cezariană, nemedicalizată, cu Dr. Romila, la Medicover, fără epiziotomie, partenerul prezent pe toată durată travaliului și nașterii, clampare târzie a cordonului ombilical (până ce nu mai pulsează), skin to skin cu bebelușul imediat după naștere, fără ruptură de perineu, daca se poate.

Este miercuri seară, în prima jumătate a lui noiembrie, 2019. Sunt gravidă în 39 de săptămâni și 5 zile. Mă așez să dorm dar trebuie să mă ridic de urgență din cauza unor dureri intense de burtă. Nasc?! Mă întreb în timp ce mă bucur de aceste dureri. Ce semn bun pentru mine, chiar și falsele constracții Braxton Hicks mă mulțumesc deocamdată, înseamnă că am o șansă a travaliul să pornească. Beau ceai din frunze de zmeur, mă plimb zilnic cel puțin o oră de jos, continui să meditez la corpul meu și la ce poate face el:

1. Tălpile îmi ating iarba umedă. Pământul încă e cald deși este toamnă iar iarba are un verde incredibil. Sunt în săptămâna 37 și am început să-mi creez spațiul sacru pentru travaliu, pentru nașterea fetiței mele.
Soarele îmi incâlzește spatele, fac pași mici, exact așa cum îmi vine pe moment. În urechi aud meditația curcubeului, țin ochii închiși și las corpul să îmi dicteze senzațiile.
Inspiră: 1 2 3 4
Expiră:  1 2 3 4 5 6 7 8 
Aici este locul meu. Aici vreau să îmi duc mintea atunci când corpul va știi exact ce să facă
Corpul meu este moștenirea pe care o am de la mama mea, de la bunica, de la toate femeile de la facerea lumii iar ele mi-au lăsat acest dar sacru: de a da naștere. 
Mintea mea se va odihnii în spațiul cald și familiar, restul va fi lăsat în seama mușchilor și al gravitației. 
Vreau să respir, nu va fi nevoie să împing, corpul îmi este relaxat, mintea îmi amintește de grădina mea cu iarbă de un verde incredibil iar cineva de încredere mă ține de mână.
2. Muzica aceasta mă face să dansez iar corpul meu plutește în ritmul ei. Șoldurile se unduiesc, țesuturile se înmoaie iar mișcările mele ajută corpul bebelușului să coboare pe canalul de naștere.
„Celor care cred că visele nu pot muri,
Celor care stiu ca ura nu naște copii
Le vom cânta, le vom cânta, le vom spune-așa.”

Imi șoptește vocea în ureche iar melodia îmi așează creierul pe o frecvență a fericirii. O fericire veche, o fericire de demult, creată pe aceste versuri de mine în alte timpuri. Este locul în care pot să merg, dacă am nevoie.

3. Mingea imensă se rotește sub șoldurile mele la fel de mari și ele. Este un semn bun, îmi închipui ca sunt o statuetă antropomorfă, o zeiță a fertilității vie. 
Fac rotiri largi.
Inspir: 1234
Expir: 12345678
Închid ochii și vizualizez corpul meu cum se deschide ca un trandafir, cu petalele răsfirate, copilul meu se naște din miezul acelei flori, nașterea mea nu va fi despre durere ci despre înflorire.
4. Mă plimb deja de 30 de minute. Câmpul se întinde până la soare, pădurea se așterne în fața mea.
Inspir: 1234
Expir: 12345678
Șoldurile mă dor iar eu abia aștept senzația aceea, vreau să le simt că lucrează, vreau să fie independente, mintea mea sa urmărească păsările cerului în timp ce ele aduc pe lume în miez de toamnă o fetiță pe nume Ileana. O fetiță cu gust de gutuie.
Este vineri seara, a treia noapte consecutivă de contracții. Acestea sunt regulate timp de 2 h iar noi decidem că ar trebui să mergem la spital.
Medicul de gardă m-a internat pentru ca nvdc, pentru că era speriat de uter cicatricial și pentru că dilatație 2.
A doua zi a venit medicul meu și am decis să merg acasă pentru că dilatație 2 nu înseamnă că voi naște prea curând.

Mă revăd cu același medic duminică seară când ajund din nou la spital, de data aceasta cu contractii regulate și dilatație 4-5. Acum știu că mergem într-o direcție.

Dar travaliul avansează foarte greu, dilatația rămâne aceeași după o noapte întreagă, contracțiile sunt dureroase dar nu suficient de puternice, se pare. Am obosit. Sunt nopți întregi de când fac asta..

La ora 6 decidem să ajutăm cumva iar membranele sunt rupte.

Desigur, mă așteptam să fie și greu. Tocmai din acest motiv mă pregătisem atât. Și greu, și frumos. Dar nimic nu m-a pregătit pentru cele două ore de dureri chinuitoare ce au urmat. În contracție nu mai puteau sta prea bine pe picioare, durerea era atât de mare încat a început să mise facă rău. Eram în genunchi, corpul facea tot ce știa sã facã, îmi venea să vomit și nu puteam.

Atunci am realizat că nașterea este o funcție a corpului. O funcție fiziologică. Odată pornită, aceasta funcție este dusă până la capăt. Dar nu era ceea ce vroiam să experimentez! Vroiam să mă bucur, doar aduceam un copil pe lume. Copilul meu.

Oare am idealizat prea mult? Nu există și varianta mea?

Au fost cele mai grele două ore și puteau fi 20 dacă nu alegeam oamenii potriviți. Deja când am zis că nașterea asta nu trebuia să fie așa, mă gândeam la bucuria nașterii lui Radu. Cezariană, e adevărat dar am reușit să simt bucurie.

Atunci moașa sugerează să-l sunăm pe doctor. Îi spun și lui tot ce am scris mai sus.

Mă simte disperată probabil și îmi spune: „Știi dacă vrei, eu vin chiar acum dar iți doreai atât de mult!”

Ca un rockstar, așa-i?

Fraza asta face un click în mintea mea, mi se umple sufletul de recunoșțință că mi-a adus aminte și prind noi forțe.

„‘Mai ai 40 la sută.” îmi spune și moașa. „Sunt variante.”

Am născut vaginal un copil de 3,640 de grame, cu Dr Romilă, la Medicover, partenerul a fost permanent alături de mine (Mulțumesc, te iubesc.) am avut parte de clampare târzie, aproape o oră întreagă de magie piele pe piele cu bebelușul, am avut ruptura perineală naturală, am folosit o anestezie epiduralã, am ascultat muzicã și am dansat în timpul travaliului, am simțit capul bebelușului înainte de ultima contracție, cea de expulzie.

Am trecut de la agonie la extaz, corpul a făcut ceea ce știa, am avut parte de momente jenante și de momente sublime.

Am simțit cum o altă ființă iese din mine, animalic și natural iar asta este tot.

Mulțumesc corpului meu pentru putere și lecții.