România pe 2 decembrie

Eram cu Ileana în brațe, ne plimbam prin dormitor. Radu se juca la el în cameră.

Din senin, începe să recite cu voce tremurătoare:

Nu plânge, maică Românie

Că am să mor neîmpărtășit,

Un glonț pornit spre pieptul tău

Cu pieptul meu eu l-am oprit.

Nu plânge, maică Românie
E rândul nostru să luptăm,
Ca din pământul ce ne arde
O bucățică să nu dăm!”

Tonul lui, patosul, jalea cu care spunea maică și mândria cu care spune piept, mi-au dat fiori pe șira spinării.

Mi s-a făcut rușine de cât de puțin am ajuns să iubesc România. Fata care plângea de dorul pământului acesta, fata care a spus întodeauna cu mândrie de unde vine, fata care plângea la cântece patriotice, fata care a învățat să coase semne românești.. Fata care simțea focul cum curge prin vene când venea vorba de țara și limba ei mamă!
Nu arunc gunoi pe jos, ba chiar îl adun de prin parcuri sau unde îl văd, încerc să-mi cresc copiii cum cred și învăț că este mai bine, mă autoeduc să fiu un om al timpului meu, am ieșit în stradă când erau și alții acolo, am mers la vot și am votat schimbare.
Și totuși, unde este dragostea?
S-a dus puțin când nu am dat șpagă la doctor și acum trebuie să fac încă o operație, când pedofilii au ieșit din închisori și umblă liberi pe străzi, s-a mai dus și când nimeni autorizat nu a oprit măcelul pădurilor, s-a dus când mi-am dat seamă că nimeni dintre cei care ne conduc nu este interesat ca învățământul românesc să mai performeze vreodată, când PSD a luat, totuși, 33,91%, când mi-am dat seama că dacă aș fi într-una din categoriile vulnerabile, nu aș avea nici șansă în această țară.
Am doi copii și îi iubesc pe ei mai mult, și-i vreau în siguranță.
Îl ascultam pe băiețelul meu de patru ani, astăzi, cum recita acea poezie și vroiam să simt, nu doar să fac lucrurile corect.
Dar poate asta este misiunea adulților: să facă lucrurile corect, că vin copiii cu iubire din urmă.
Poezia aceea a fost găsită în ranița unui soldat necunoscut, soldat ce a luptat în primul război mondial.

Radu se proba cu hainele cu care a mers la grădiniță când au sărbătorit ziua României și era foarte fericit.

2 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. andreea spune:

    Sentimente reale se simte asta din formularea pe care și făcut-o .. superb piticul

    Apreciază

    1. Da, așa este, mă bucur că s-a simțit asta.
      Mulțumim!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s