Hello,

Da, tot eu cea care nu a debordat de mulțumire și n-a explodat de fericire în Ajun.

Să știți că n-o fac intenționat așa că dacă nu vreți să citiți ceva care nu are legătura cu Crăciunul zilele astea mai bine vă opriți aici.

În casă erau mulți oameni, unii discutau, alții jucau jocuri, eu eram într-unul dintre dormitoare, alăptam.

De dincolo de ușă aud două fete, care, reîntâlnindu-se discută:

“Ce mai faci?” întreabă una dintre ele, o tipă simpatică care nu are proprii ei copii încă dar îi adoră pe ai altora.

”-Nopți nedormite, cred că îi dau dințișorii, dar în rest bine..chiar bine, da.” răspunde mămica unui copil de 1 an ai cărui canini se pregătesc să iasă.

Mă gândesc că este un răspuns de om cu paharul destul de gol, când să-l umpli dacă tu abia reușești să dormi? Mă înduioșează și mă gândesc că mămicile pur și simplu intră în lumea bebelușului.

E un alt ritm cu un copil mic și dacă te opui nu faci decât să obosești și să acumulezi frustrare și tu dar și copilul. Și uneori, după zile și zile de stat lipiți (vreo boală, vreun puseu de creștere), ești prea obosită și abia ai avut timp să te speli de dinți îți mai scapă un “Ne dau dinții” deși tu ai deja și vreo două măsele de minte scoase..

Alături de un bebeluș trăiești mereu la prezent. Nevoile lui țin de aici și acum.

Iar nevoile noastre, ale mamelor, se adaptează și ele. Mie mi se întâmplă ca bebelușului meu să îi fie somn dar este ora prânzului și mie îmi este foame. Încerc să adorm bebelușul chiar dacă trece și o oră iar când mă așez pe pat mă gândesc că îmi este oricum și somn așa că aș putea dorm puțin dacă durează prea mult să adoarmă, și să mănânc mai târziu.

Trăiesc momentul, trăiesc prezentul, într-un mod foarte conștient de adaptare. Eu am denumit această tehnică “momfullness”. 🙂

Mai jos o pozã cu un bebeluș lipit pe piept, locul tuturor bebelușilor, doar dacă mama nu este foarte descărcată. Daca este, atunci să facă ceea ce trebuie pentru ea.