Femei. Din mamă în fiică

Încă de când am aflat că voi avea fetiță, în mine s-a pornit un tăvălug de gânduri si emoții. Parte din pregătirea mea pentru momentul când voi deveni mamă (și) de fată a fost să mă gândesc la mine ca femeie, la mama, la bunica.

Cum au trăit ele? Ce mi-au pus în “bagaj”? Ce gândesc ele despre femei? Ce am fost învățată să cred despre femei? Ce stereotipii mi s-au transmis? Ce fel de femeie sunt eu? Ce îmi doresc să primească fiica mea de la mine?

Se spune că fetele sunt mult mai mult o extensie a mamelor lor. Știu asta de la un psiholog. Adevărat sau nu, eu simt aceeași responsabilitate față de copiii mei: Să reușesc să îi schimb cât mai puțin.

În orele de dinainte de a o naște pe Ileana m-am gândit mult la mama mea. Avea 19 ani când a trecut prin durerile prin care eu trecusem până să decid că vreau anestezie. Eu mai aveam experiența unei nașteri prin cezariană, soțul chiar în sala de nașteri, o echipă la dispoziția mea, cu 13 ani mai mult și o mamă ca ea. Și tot mi-a fost greu. M-am simțit apropiată de ea, m-am gândit cu duioșie la modul cum am trecut amândouă prin asta, cu empatie pentru că acum știam și eu.

Infinit de multe lucruri avem de aflat despre noi. Mă simt din nou la start dar pe alt culoar al pistei. Îmi place să caut dar și să alerg.

Cu fiica mea, Ileana, în noaptea de revelion

Încep de aici:

Coco (2017) Un film de animație pe care l-am văzut acum vreo doi ani despre cum ne influențează ce ne spun cei din familie dar mai ales ce nu ne spun, adică secretele.

Ce a mai scris și Petronela Rotar aici și aici

Și nu în ultimul rând, lista asta de cărți.