Viață

Mini jurnal de pandemie

Marți. Prima zi de izolare completă pentru noi. Suntem de mai multe zile în casă dar până acum soțul meu ar fi fost oricum liber. Acum e oficial diferit.

Copiii se trezesc la 6 în fiecare dimineață. Radu și-a deschis librărie în dormitor și vrea să ne jucăm imediat cum s-a trezit, e pe rând vânzător și cumpărător. Nu mă întreabă de ce nu mergem la bunici dar îmi explică din când în când. Ceea mă face să cred că se gândește la asta dar a înțeles/reținut explicațiile noastre.

Nu pot să spun că simt frica, nu aia care te paralizează, dar știu că e acolo în visele mele de noapte, în subconștientul care îmi trimite semnale din cele mai rele scenarii.

Mă întreb dacă suntem deja contaminați. Gândul acesta revine iar și iar mai ales dacă mă doare capul, ca acum, sau dacă unul dintre noi tușește.

În continuare nu există nici un caz la noi în județ și asta mă sperie și mai tare, e o dovadă clară că nu testează nimeni pe nimeni. Sunt câteva sute în carantină. Oare de câte zile? Aștept explozia acestui “culcă-te pe-o ureche”.

Râdem și ne alergăm mult. Acum este timp pentru timp special cu fiecare dintre copii. Și mâncăm. Doamne, cât mai ronțăim. O fi de la trezitul ăsta de dimineață sau e anxietate?

Florile tot înfloresc în jardiniere. Simt că vine ceva, altceva iar vântul asta care șuieră disperat îmi sună a pagubă. Sper să fim cu toții bine!

Mușcata de la geam

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s