Atitudine, Personal, Viață

Categoria grea

Bebelușul meu mă enervează! Doamne, că mai bine îmi tăiam un deget decât să văd asta scris de mine negru pe alb. Încă mă uit și încă mi-e greu dar nu am opțiune ștergere pentru așa ceva așa că de cine mă ascund?! Dacă am învățat ceva în ultmii ani, acel lucru e că nu e sănătos să ascunzi sub preș. E greu să uiți la ce te doare în relația cu copiii, mai ales, când ești ca mine: Pun mare preț pe calitatea mea de mamă. N-o fi corect pentru copii, o însemna o greutate în plus dar e un adevăr în prezent.

Dacă ați citit primul rând, puteți să fiți siguri că ceea ce ați gândit voi am simțiti și eu: că sunt o mamă oribilă, o persoană oribilă, că merit să fiu pedepsită că am îndrăznit să simt așa ceva! De ce mai scriu despre asta? Se pot întreba unii din cele câteva zeci sau sute de cititori (în cele mai bune zile). Pentru că mă ajută! Contează mai mult pentru mine să pun cap la cap și învăț din ce scriu decât să par ceea ce nu sunt.

După ce m-am simțit vinovată desigur, început să mă gândesc și să analizez ce mă enervează, de fapt. Da, la prima vedere e vina celorlalți și noi am putea avea impresia că suntem niște persoane perfect calme dar această calitate nu iese la suprafață în pustietatea pădurii unde nu e nimeni să apese pe butoane, ci tocmai în momentele în care ni se apasă pe dureri. Un om calm rămâne calm indiferent de situație nu doar când nu e stimulat. Eu știu că am un bebeluș de șase luni, care ne are doar pe noi, căruia îi cresc dinții și care nu doarme de trei nopți. Eu știu că înțeleg nevoile bebelușului meu și ale copilului meu mai mare și îmi păstrez calmul în mod regulat, eu îmi dau voie să știu că îmi păstrez calmul în diferite situații ce implică acțiunile lor zilnice pentru că îi iubesc și vreau să se simtă în siguranță cu mine.

E despre mine că nu mă simt deloc bine fizic, e despre mine că nu am reînoit stocul de Elevit 3 (vitamine), e despre mine că mă doare capul încontinuu de trei zile (ceea ce nu mi s-a mai întâmplat vreodată în viață), e despre mine că nu sunt obișnuită să nu mă simt bine, e despre mine că n-am verificat la timp ce se întâmplă cu comanda de magneziu, că n-am putut alerga din cauza durerii de genunchi, e despre mine că nu mai am rezerve, e despre mine că am simțit că mă enervează scumpul, minunatul, perfectul de bebeluș, când doar trebuie să am mai multă grijă de mine. Ca să pot fi eu, cea iubitoare.

Am făcut timp special cu băiatul meu ieri. A vrut în trambulină, și deși mă durea rău de tot capul, m-am dus. În plus, îmi nimerește un picior direct în față, dar nu zic nimic, pun doar mâna. “Vezi, te-ai gândit înainte să acționezi.” îmi zice. “N-ai început să țipi ca să mă enervezi.”

O
poză de pe net, ca să mă încurajez singură.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s