Atitudine, Aventurile lui Udar Naoi, Personal, Viață

Educația sexuală este necesară și firească

– Aici s-a născut Ileana. Îi spun lui Radu atunci când am trecut pe lângă cladirea Medicover.

De ce aici? Mă întreabă el.

– Aici am găsit un loc bun și sigur pentru noi, ca ea să se poată naște natural, prin vagin.

Nu, copilul meu nu a întrebat ce e acela un vagin pentru că deja știa. Știe și despre penis, scrot, vulvă, labii, anus. Știe despre organe sexuale și de reproducere la fel cum știe și despre ficat, rinichi, inimă. Știe că femeile au sexul în interiorul corpului, că suntem și arătam diferit și asta este în regulă. Copilul a văzut un filmuleț despre cum se dezvoltă un embrion în burta unei femei și un altul despre perioada de gestație a unui pui de elefant. Copilului i s-a explicat că e în regulă să fie curios în legătură cu corpul lui și că se poate studia și explora în baie sau în camera lui atunci când este singur. Aceste discuții au venit atât de natural în calea noastră încât nu înțeleg de m-aș opune acestui tip de educație sau de ce aș evita cursul firesc al discuțiilor. Nu este nimic rușinos sau de ascuns aici. Iar dacă va uita ceva pe parcurs, se poate baza pe mine să îi spun din nou și din nou, din ce în ce mai mult. La fel de firesc.

În acea zi ne întorceam de la un consult medical. În cabinet, îi cerusem lui Radu consimțământul pentru ca medicul să îl consulte. I-am explicat încă o dată că este dreptul lui să refuze orice atingere, dacă așa consideră, chiar dacă este vorba despre un medic, bunic, tată sau mamă.

– Dar mie îmi place să fiu atins. Nu mă deranjează deloc. Și de bunici, și de tati, și de tine, și de Ileana..

Voiam doar să știi că ai acest drept. I-am răspuns. Ceea ce vă doresc și vouă și copiilor voștri.

Aici Radu vorbea la telefon cu cineva despre cât de stupidă e discuția despre educația sexuală în școlile din România. Zice ceva de Ev Mediu, analfabetism funcțional, varză generală..

6 gânduri despre „Educația sexuală este necesară și firească”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s