Corpului

Văd o reclamă la mâncare. De fapt, era la o dietă dar pe mine mâncarea m-a atras. Am realizat că e vorba de o dietă după ce am dat click. Sincer, speram să dau click si să apară mâncarea 🙂 dar, în schimb, m-a direcționat la pasul următor și anume introducerea datelor: vârstă, înălțime, greutate,…

Zece motive să fim în al nouălea cer, în patru.

Atunci când Ileana era încă la mine în burtă, Radu m-a întrebat de ce am vrut să mai facem încă un copil. “Pentru că atunci când ai apărut tu pe lume am descoperit că copiii sunt minunați și că ne plac, așa că am mai vrut unul.” De ce? A continuat să mă întrebe iar…

Ioan, Radu Ioan

Dacă tu nu mă învățai ce este răbdarea, eu nu aveam de unde să știu. Dacă nu te auzeam râzând, nu știam că râsul este muzică. Dacă, prin absurd, să zicem, că nu mă alegeai, eu nu cunoșteam această dimensiune a iubirii. Dacă tu nu veneai, eu nu știam ce e grija. Dacă tu nu…

Viața mea neplanificată

Viața trece într-un ritm amețitor așa că las aceste rânduri cu experiențele mele, cu speranțele și percepțiile mele. Le las aici pentru că viața se schimbă și, odată cu ea, se schimbă și impresiile noastre asupra ceea ce ni s-a întâmplat iar ceea ce am scris mai jos aș vrea să citească și copiii mei,…

Operațiunea Moș Nicolae 2019

Ziua a cincea din calendarul nostru Advent e una foarte specială pentru noi. Ziua în care suntem noi Moșul, adică cei ce fac o faptă bună și dăruiesc. Îmi place să povestesc cu Radu despre asta, îmi place mesajul acestei zile și-mi place că este un lucru pe care îl facem împreună. Sper ca această…

A paisprezecea zi..

Sunt două săptămâni fix de când s-a născut Ileana. Astăzi este frig și cerul este întunecat dar atunci când ea s-a născut a fost ca o zi de primăvară. Puține zile cu soare am mai prins dar este noiembrie și nu este nimic surprinzător. Am ieșit în fiecare zi, mai puțin când a plouat. Simt…

Un Pui mai mare

Au venit și zilele în care Radu, pe lângă multitudinea lui de talente: râsul colorat, cățăratul pe mobilă, prăjitul pâinii mai nou, abilitatea de a face roata, memoria din care recită despre dinozauri sau Cuza, Horea, Cloșca, Crișan și Moș Ion Roată (urmează 1 Decembrie, se știe), cum spuneam au venit și zilele în care…

{timeless}

Diferența dintre noapte și zi s-a estompat din ce în ce mai mult. Rămâne o urmă de grijă în plus peste noapte care mă face să ațipesc fără vise, un somn fără urme, de nu sunt nici măcar convinsă că am dormit. Mă odihnesc într-o stare de veghe, mã întreb de unde avem aceasta capacitate…

ascult. sunt aici

Am vrut să scriu acest articol pentru că în sfârșit m-am prins! Ar fi putut să fie o continuare a Jurnal de trimestru 1, listat la simptome, poate chiar singurul pe care l-am avut. Ar putea trece separat, meritând mai multă atenție, așa cum am considerat, până la urmă, prinzându-mă în final că nu are…

Nesomnul karmic

Eu nu am mai dormit ziua de la 2 ani. Mama da, mai simtea nevoia. Eu daca nu dormeam, aveam nevoie de cate ceva, de la ea. Copil hiperactiv. La 25 de ani alergam 40 de km pe saptamana sa sa scap de surplus. Radu nu doarme ziua. Eu acum as mai dormi dar el…